Dezvoltare Software Web
Pe piața globală există multe soluții IT gata construite. De ce să îți petreci timpul și să aloci resurse financiare pentru dezvoltarea unui software web personalizat pe modelul business-ului tău? Experiența pe care am avut-o cu partenerii și clienții noștri ne arată că sunt foarte multe motive pentru care trebuie să mergi în această direcție.
Noi suntem ZONK – o echipa românească de dezvoltare software web ce lucrează într-o armonie perfectă, ca în cazul unei mașini performante. Avem peste 7 ani de când lucram împreună, împărtășind pasiunea pentru IT și creare software, pregătirea noastră fiind complementară, astfel reușind să dezvoltam soluții web inovative ce se integrează liniar cu nevoile companiei tale. Împreună am construit soluții software extraordinare, complexe și provocatoare în același timp.
Dezvoltam software web pentru companii medii și mari dar și pentru start-upuri ce sunt la început de drum și își construiesc acum structura organizațională.


Software DEDICAT
Hub-ul nostru de dezvoltare software este orientat către transformarea digitală a afacerii tale, căutând în permanență creșterea eficienței și soluțiile ingenioase ce ne ajută să ne atingem obiectivele.
În funcție de industria business-ului din care faceți parte, există soluții web software care pot eficientiza afacerea dumneavoastră și automatiza procese ce altfel ar fi realizabile folosind doar resursa umană.

De ce SOFTWARE DEDICAT?
Transparență la fiecare pas
Cum LUCRĂM?
Folosim metoda SCRUM pentru că funcționează
După 4 ani de experință folosind SCRUM, am realizat ne permite să dezvoltăm software-ul mai rapid și mai eficient decât metodele tradiționale de management. SCRUM constituie managementul procesului de fabricație utilizat pentru a dezvolta software în proiecte IT. Este una dintre așa-numitele metodologii agile, adică metode eficiente de abordare a problemelor dificile prin adaptarea software-ului și implementarea cerințelor clienților.
SCRUM nu impune practici specifice sau tehnici de dezvoltare software. A fost creat dintr-un set minim de roluri, termeni și pași care trebuie luați. Termenul principal este „sprint”, ceea ce înseamnă o etapă care nu durează mai mult de 30 de zile, timp în care este furnizată o versiune complet funcțională a software-ului planificat într-un sprint dat.
Ce tehnologii folosim:

PHP

Symfony

JavaScript

Codeigniter

AngularJs
Developerii noștri de CodeIgniter și Symfony sunt pregătiți pentru proiectul tău
La ZONK știm cum să dezvoltăm software de care aveți nevoie. Câteodată, etapele dintre fiecare fază de codare sunt neclare și cele mai multe beneficii vin cu o echipă calificată, care va duce proiectul de la A la Z.
Iată ce îți oferim:
PHP este cel mai popular limbaj back-end – iar asta dintr-un motiv bine intemeiat! Datorită cunoștințelor și experienței noastre, știm să profităm la maximum de capacitățile PHP. Mai ales ținând cont de faptul că partea de server/back-end a aplicației sau software-ului tau este crucială în ceea ce privește performanța viitoare. Atunci când dezvoltăm aplicații web, sisteme de management sau soluții e-commerce, alegem doar framework-uri în care am mai lucrat și care si-au dovedit capacitatile in numeroase proiecte, care fac munca mai rapidă și mai eficientă. Am construit o echipă profesionala de dezvoltatori CodeIgniter și Symfony pentru a ne asigura că aplicațiile pe care le realizăm sunt sigure și scalabile.
Chiar și cea mai sofisticată soluție de backend nu va fi un succes fără un front-end extraordinar. Până la urmă, partea de front-end este ceea ce utilizatorul sau clientul tău va vedea de fiecare dată. Designul modern este un lucru, dar este crucial să implementați bine caracteristicile aplicației. De aceea, punem un accent deosebit pe abilitățile noastre frontend – știm JavaScript, CSS și HTML la perfecție. În acelasi timp, lucrăm cu Vue.js, React.js, Angular și jQuery, deoarece atunci când dezvoltăm o soluție scalabilă și robustă, dorim să folosim cele mai bune instrumente disponibile. Drept urmare, veți obține un software atractiv si in acelasi timp, ușor de utilizat.
O soluție web excelentă nu înseamnă numai un backend robust și un design elegant. Astăzi, utilizatorii se așteaptă la o interfață curată, adaptabilă pentru orice mărime de ecran și interactivă , care le sporește satisfacția și loialitatea. La ZONK suntem conștienți de faptul că o combinație de cunoștinte a modului în care utilizatorii folosesc o aplicație sau un software, o interacțiunea liniară fară întreruperi și o experiență imbatabilă a utilizatorului, sunt atributele care fac diferența dintre un software oarecare și un software pe care oricine poate și vrea să îl folosească cu plăcere. Este timpul să dezvoltam un software pe care utilizatorii tăi îl vor iubi!
Suntem competenți nu numai în prezentarea informațiilor într-un mod pe placul și înțelesul utilizatorilor. ZONK acoperă toate aspectele, inclusiv partea de baze de date. Specialiștii noștri în baze de date se vor asigura că noua aplicație web va face față cantităților mari de informație și va susține operațiunile companiei tale. Proiectarea , stocarea, backupul, monitorizarea, performanța, recuperarea, repararea și securitatea bazei de date – pentru noi, nu există mistere.
ZONK – companie specializată în dezvoltare în CodeIgniter și Symfony
Chiar și cel mai bun framework este inutil fără un programatori calificați și experimentțti în fața ecranului, care cunosc bine metodologia. De ce să alegeți ZONK ca partener pentru dezvoltarea aplicației tale în CodeIgniter sau Symfony? Îți prezentăm mai multe motive bine întemeiate:

Cunoștințe și Experiență
Echipa noastră de programatori are mai mult de 7 ani de experiență în construirea de soluții web robuste și scalabile, utilizând cele mai bune framework-uri și metodologii posibile.

Resurse IT consistente
Fiind localizați în București, capitala României, avem acces la una dintre cele mai capabile și talentate piețe de resurse umane din Europa. Nu mai trebuie să petreci timp inutil căutând echipa perfectă pentru proiectul tau.

Calitate excepțională
Atenția la detalii este una dintre calitățile noastre cele mai mari și întotdeauna ne vom asigura că toate testele necesare au fost îndeplinite înaintea lansării unui proiect. Datorită acestor procese, șansele de pentru erori sunt reduse la minim.

Prețuri accesibile
Până la urmă, la sfârșitul zilei, cel mai importante lucruri sunt dacă proiectul tău a fost livrat în parametrii ceruți de tine, la timp și mai ales dacă s-a încadrat în bugetul alocat. La ZONK, costurile de dezvoltare nu sunt o problemă, primind cea mai bună calitate de pe piață la preturi corecte și accesibile.

Recunoaștere globală
Dezvoltatorii români sunt cotați în TOP 10 la nivel mondial, ca fiind printre cei mai buni programatori iar ZONK se mândrește cu a fi parte din această comunitate. Proiectele noastre sunt apreciate literalmente din America de Nord până în Australia, având clienți de pe 4 continente.
Ce cred clienții noștri despre serviciile noastre
Părerile clienților noștri sunt cele mai importante pentru noi, reprezentant validarea finală asupra muncii noastre. Fiecare recenzie este analizată constructiv, căutând mereu să îmbunătățim serviciile pe care le oferim și relația B2B pe care o construim împreună cu partenerii noștri.